Odata ca este luni! Luni incepe si o noua saptamana si un nou sir de asteptari (vreo 5 la numar si-mi place sa sar peste luni si sa zic ca’s patru!) si cele mai grele momente de dimineata.
Cred ca eu nu sufar foarte tare de spleen-ul de duminica dup’amiaza cat de frustrarea de luni pe la 10:00. A inceput deja si nu ma dumiresc de ce merit asa prea multa sau asa prea putina…
A doua ca am pus stangul inainte s-am busit o poveste care parea simpla. De aici parca s-au complicat asa de multe incat aproape credeam ca-i marti. Noroc cu cateva minunate din juru-mi, care-au salvat ziua, carpind pe ici pe colo urzela de calcai rasfirat prin care simteam ca-mi curge energia.
Au mai fost niste vorbe nesperate, chibzuite si bune, care au alinat stresul post-traumatic post eroare de prost…dispus.
Sar peste miercuri ca deja nu mai e etapa de fotbal si nici post (de mancare), asa ca mijlocul (subtirel) al saptamanii ramana sugrumat de putinul timp si boarea ce adie dinspre VEst -adic’telea de WE!
Nu sunt un habotnic dar ma inchin din masina la cateva biserici pe linga care trec! Daca ma analizez mai adanc: pacatuiesc cersind un fel de RCA suprem, incantand un “Doamne’ajuta s’ajung cu bine”. Mai demult m-am hotarat sa nu pun genunchiul rugii jos decat la mare nevoie – sa n-o demonetizez! P’orma mi s-a parut mai cinstit sa multumesc cu deosebire la momente de mare bucurie, ca mare lucru n’am facut s-o merit si ca merita sa multumesc pentru asa cadou nemeritat. Ma rog asadar din ce in ce mai des si… mai sincer socot.
Vanitos si pacatos totusi, ca fata babei, tirasc un geamantan mare si greu si plin cu nefolositoare griji marunte sau nelivrate promisiuni.
O sa ma rog in cele ce urmeaza punctului final, pentru ca ma bucura ce a putut sa iasa dupa o prima zi din saptamana care a inceput asa de prost, ma gandesc sa mai dau praful jos de pe gandurile si randurile pe care le-am amanat, ma multumeste tare ca-am reusit sa-mi reamintesc accesul la blogul meu.
Pe joi dara!
