Cred ca eu nu sufar foarte tare de spleen-ul de duminica dup’amiaza cat de frustrarea de luni pe la 10:00.  A inceput deja si nu ma dumiresc de ce merit asa prea multa sau asa prea putina…

A doua ca am pus stangul inainte s-am busit o poveste care parea simpla. De aici parca s-au complicat asa de multe incat aproape credeam ca-i marti. Noroc cu cateva minunate din juru-mi, care-au salvat ziua, carpind pe ici pe colo urzela de calcai rasfirat prin care simteam ca-mi curge energia.

Au mai fost niste vorbe nesperate, chibzuite si bune, care au alinat stresul post-traumatic post eroare de prost…dispus.

Sar peste miercuri ca deja nu mai e etapa de fotbal si nici post (de mancare), asa ca mijlocul (subtirel) al saptamanii ramana sugrumat de putinul timp si boarea ce adie dinspre VEst -adic’telea de WE!

Nu sunt un habotnic dar ma inchin din masina la cateva biserici pe linga care trec! Daca ma analizez mai adanc: pacatuiesc cersind un fel de RCA suprem, incantand un “Doamne’ajuta s’ajung cu bine”. Mai demult m-am hotarat sa nu pun genunchiul rugii jos decat la mare nevoie – sa n-o demonetizez! P’orma mi s-a parut mai  cinstit sa multumesc cu deosebire la momente de mare bucurie, ca mare lucru n’am facut s-o merit si ca merita sa multumesc pentru asa cadou nemeritat. Ma rog asadar din ce in ce mai des si… mai sincer socot.

Vanitos si pacatos totusi, ca fata babei, tirasc un geamantan mare si greu si plin cu nefolositoare griji marunte sau nelivrate promisiuni.

O sa ma rog in cele ce urmeaza punctului final, pentru ca ma bucura ce a putut sa iasa dupa o prima zi din saptamana care a inceput asa de prost, ma gandesc sa mai dau praful jos de pe gandurile si randurile pe care le-am amanat, ma multumeste tare ca-am reusit sa-mi reamintesc accesul la blogul meu.

Pe joi dara!

Pro-(activ) /(statie)  – povestea cu “fa-o sa se intample” si decide macar “viitorul imediat” brusc imi pare o tampenie.  Daca se poate sa “let it flow” de ce “contra curentului”?  Nu e buna energia care s-ar consuma pentru altele mai placute… iaca de exemplu ce lucruri frumoase au unii: SoldeLaz

Plec. Ma duc sa uit de mine si de lunile astea in care am incercat sa ma cotropesc cu prea multe de facut. Ca deobicei, abil, m-am fofilat si acum pozez in obositul cu sindrom de preconcediu binemeritat. Sigur – voi avea timp sa-mi pregatesc si “spleenul post vacanta“, greata de “autoritati indiferent de insigna” dar abia dupa ce obedient voi fi salutat cu sa traiti! toate uniformele care nu stiu ce mai cauta prin trebuiau-desfintatele vami.

Era demult si nu intelegeam de ce rad cei mari, cand au aflat ca la 90 de grade fierbe… unghiul drept! Mai radeti nah acu!

Cateodata  e greu sa ajungi la starea de gratie pe care ai asteptat-o prea mult, nu din cauza celorlalti, nu din cauza unor circumstante nefavorabile ci pur si simplu din cauza TA. Probabil veti/voi da vina pe orice altceva/altcineva.

Este frustrant si nedrept razboiul cu tine insuti, rareori deschis macar, asa ca te vei multumi sa refulezi angoase, imprastiind venin si umbre peste ceea ce ti-ai dorit si asteptat sa fie luminos si dulce.

Nu asteptati sa las porumbei albi sa-mi zboare din tastatura, e doar constatarea nefericita a unei seri ratate, atunci cand mai puternica decat nevoia starii de bine a fost satisfactia unui cuvant (recunosc ca parc-au fost mai multe!?! ) apasat ca bîta cromagnonului odinioara in pesteri.

De mult, am trait o revelatie nefericita afland ca muschii sunt carne! Muschii erau ceva nobil, dobandit prin munca si efort atent dozat. “Am muschi” se poate traduce prin prozaicul “am carne”!?!

Un prieten de-al meu (la multi ani Sica!) considera un joc de Sudoku la prima ora a diminetii o “gimnastica intelectuala”. Eu m-am hotarat sa tastez macar trei paragrafe in fiecare zi de lucru, si asta in detrimentul travianului sau al hattrick-ului.

Astazi discut despre delasarea incurajata de vara!

Deja copii sunt in vacanta si au plecat la bunici, brusc sarcinile zilnice s-au redus substantial iar nepretuita “trezire la 8 ca intarzie copilul la scoala” e demult uitata.

Nu numai ca nu ma mai trezesc la timp, ma culc foarte tarziu, mananc pe apucate si numai junk-uri, nu uit insa de bere si seminte, si pierd din ce in ce mai mult din respectul meu de sine.

Pacat de zilele frumoase care se irosesc intr-o pseudomunca, efort de vointa inutil care vrea sa justifice sumarul obol material, facand trecerea la concediul abandonant.

Sunt deja trei aliniate, uffffffff…. ce cald

Ne-auzim